Сasa inteligentă: aerul conditionat

21.03.20171711
Сasa inteligentă: aerul conditionat

Aerul condiționat este asociat de mulți utilizatori, cu răcirea aerului din interior… la noi înseamnă cu mult mai mult. Clima Therm Center proiectează și realizează instalații de ventilații și climatizare care mențin tot timpul anului un climat interior optim prin control computerizat. De la primele forme de condiționare, adică răcirea pereților prin circularea apei prin apeducte, la romanii înstăriți, până în 1906 când termenul „aer condiționat” a fost prima dată folosit și de atunci până azi, știința și-a pus amprenta asupra procesului de condiționare a aerului. S-au dezvoltat teorii, tehnici de lucru, echipamente și accesorii menite a spori calitatea vieții la costuri și efecte asupra mediului sau sănătății reduse.

 

article1_3b

 

Dacă necesitatea unui echipament de climatizare este dată de gradul de confort dorit, alegerea unui tip de echipament, sau a unui tip de instalație ar trebui făcută consultând un specialist și ținând cont nu doar de buget, sau de design ci și de caracteristicile tehnice și de mediul în care se dorește condiționarea.

Principiul sistemelor de aer condiţionat se poate enunţa astfel: absorb energia dintr-un loc şi o eliberează în alt loc.

Procesul necesită o unitate interioară, o unitate exterioară şi conducte de cupru pentru conectarea acestor unităţi. Prin aceste conducte agentul frigorific circulă de la o unitate la cealaltă. Practic agentul frigorific absoarbe energia la nivelul unei unităţi şi o eliberează la nivelul celeilalte.

Mod răcire

  1. Unitate interioarăUn ventilator suflă aer cald din interior peste un schimbător de căldură prin care circulă agent frigorific rece. Agentul frigorific absoarbe căldura din aer iar aerul răcit este reintrodus în încăpere.
  2. Conducte de cupruAgentul frigorific circulă între unităţi prin aceste conducte.
  3. Unitate exterioarăPrin comprimare, agentul frigorific gaz este încălzit şi punctul lui de fierbere creşte. La nivelul unităţii exterioare căldura obţinută prin comprimare este cedată către aerul exterior cu ajutorul unui ventilator care suflă aer exterior peste schimbătorul de căldură al unităţii exterioare.
  4. Agent frigorificAgentul frigorific curge înapoi spre unitatea interioară.
  5. Unitate interioarăÎnapoi în unitatea interioară, agentul frigorific este decomprimat, putând din nou extrage căldură din aerul interior.

Un aparat de aer condiţionat funcţionează similar unui frigider. Agentul frigorific circulă prin sistem, şi îşi schimbă starea de agregare sau condiţia. Există patru procese în acest ‘ciclu frigorific’.

  1. Compresorul care pompează agentul frigorific prin sistem, este inima aparatului. Înainte de compresor, agentul frigorific este gaz cu presiune joasă. Prin comprimare, gazul devine de înaltă presiune, se încălzeşte şi circulă prin condensator.
  2. La condensator, gazul cu temperatură şi presiune înalte cedează căldura catre aerul exterior şi devine lichid subrăcit de înaltă presiune.
  3. Lichidul cu presiune înaltă trece prin vana de expansie, reducându-şi presiunea, şi astfel temperatura îi scade sub temperatura din spaţiul ce trebuie răcit. Rezultatul este agent frigorific lichid rece, de joasă presiune.
  4. Agentul frigorific de joasă presiune circulă prin vaporizator unde absoarbe căldură de la aerul interior prin vaporizare şi devine gaz de joasă presiune. Gazul este aspirat de compresor şi ciclul se reia.

În cazul unei pompe de căldura ciclul poate fi inversat.

 

Sursă: https://climatherm.ro/ro/despre-aerul-conditionat/