Raport Vodafone IoT Spotlight: 87% dintre companii declară că IoT este esențial pentru succesul lor

15.09.20201110
Raport Vodafone IoT Spotlight: 87% dintre companii declară că IoT este esențial pentru succesul lor

Vodafone Business a lansat raportul IoT Spotlight 2020, care se concentrează pe impactul pe care IoT îl are asupra afacerilor într-un moment în care capacitățile lor digitale sunt puse la încercare de pandemia COVID-19. Raportul IoT Spotlight include răspunsuri de la 1.639 de companii la nivel global, explorând modul în care acestea utilizează IoT și modul în care IoT le ajută să fie pregătite pentru viitor, potrivit unui comunicat de presă.

În timpul crizei COVID-19, IoT a făcut diferența

Pandemia a forțat aproape toate afacerile să își schimbe modul de lucru și prioritățile în doar câteva săptămâni, rezultatele raportului arătând că 77% dintre companii au crescut ritmul de implementare a proiectelor IoT în această perioadă.

Companiile care au adoptat IoT au convingerea că acesta a fost vital pentru ca ele să poată continua să opereze: 84% dintre companii au spus că tehnologia a fost esențială pentru menținerea continuității afacerii în timpul pandemiei. Ca rezultat, majoritatea celor care au adoptat IoT (84%) consideră acum integrarea dispozitivelor IoT în activitatea angajaților ca fiind o prioritate și mai mare, iar 73% dintre companiile care iau în calcul IoT sunt de acord că pandemia le va accelera planurile de implementare a acestei tehnologii.

IoT este esențial pentru îmbunătățirea performanței afacerii

Rezultatele cercetării sunt clare: IoT continuă să genereze valoare și rentabilitate a investiției pentru cei care au adoptat această tehnologie și 87% sunt de acord că strategia lor de afaceri de bază s-a schimbat în bine ca urmare a adoptării IoT.

Aproape toți respondenții (95%) spun că investiția a fost rentabilă și 55% au văzut o scăderea a costurilor operaționale de 21% în medie.

De la îmbunătățirea eficienței operaționale la crearea de noi produse și servicii conectate, beneficiile cheie ale implementării tehnologiei IoT includ creșterea productivității angajaților (49%) și îmbunătățirea experienței clientului (59%).

Datele sunt cheia pentru pregătirea pentru viitor

Nu poți gestiona ceea ce nu poți măsura. Datele IoT devin esențiale pentru a sprijini luarea deciziilor (59%) și majoritatea celor care au adoptat aceste tehnologii (84%) cred că pot face lucruri pe care nu le puteau face înainte, datorită IoT. 84% dintre companii spun că datele IoT le ajută, de asemenea, să își atingă obiectivele de sustenabilitate.

IoT permite noi moduri de lucru, iar beneficiile depășesc în mod clar riscurile

Companiile văd IoT ca pe un element esențial pentru a fi pregătite pentru viitor. Atât de mult încât 73% spun că organizațiile care nu au reușit să adopte tehnologii IoT vor rămâne în urmă în decurs de cinci ani.

În timp ce securitatea cibernetică a fost una dintre principalele bariere în calea dorinței companiilor de a adopta IoT în anii precedenți, raportul IoT Spotlight 2020 arată că aceste îngrijorări se reduc semnificativ, și doar 18% dintre organizații mai consideră că aceasta reprezintă una dintre primele trei bariere în calea adoptării tehnologiei IoT.

Acest lucru, împreună cu îmbunătățirea competitivității și a diferențierii de brand (43%) remarcată de cei care au adoptat IoT de mai mult timp, demonstrează că organizațiile care îmbrățișează această tehnologie cred că oportunitățile oferite de IoT companiilor depășesc cu mult provocările implementării.

Erik Brenneis, Director Internet of Things, Vodafone Business declară: “IoT a crescut, s-a maturizat. Nu mai este vorba doar despre creșterea rentabilității investiției sau despre generarea de reduceri de costuri pentru organizații: este vorba despre schimbarea modului în care acestea gândesc și actionează. În plus, le oferă posibilitatea de a-și regândi operațiunile și de a demonstra viabilitatea modelului lor de afaceri pentru viitor. Acest studiu demonstrează că IoT este o tehnologie esențială pentru companiile care doresc să fie reziliente, mai flexibile, să se adapteze și să reacționeze mai rapid la schimbare.”

Despre studiul IoT Spotlight

Studiul Vodafone IoT Spotlight este o cercetare globală care își propune să înțeleagă impactul continuu al IoT, pe măsură ce acesta este adoptat și implementat de companii de toate dimensiunile din întreaga lume. Raportul investighează relația dintre Internet of Things – IoT, strategia de afaceri, reziliență și succes.

Studiul a fost efectuat în 13 piețe, totalizând 1.639 de respondenți din categoriile “adopter” (A) – companii care au adoptat tehnologia și “considerer” (C) – companii care iau in considerare adoptarea tehnologiei IoT. Defalcarea este după cum urmează: Statele Unite (A:156 C:103), Brazilia (A:71 C:48), Irlanda (A:33 C:37), Marea Britanie (A:56 C:49), Germania (A:67 C:62), Italia (A:62 C:50), Spania (A:66 C:59), Africa de Sud (A:69 C:42), China (A:74 C:103),

Coreea de Sud (A: 53 C:53), Singapore (A: 66 C:46), India (A:77 C:39), Japonia (A:65 C:31)

Sursa:https://financialintelligence.ro/